Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu
codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că
Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul
războaielor galice, legând
pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință.
Înainte de invenția și adoptarea
tiparului, toate cărțile erau copiate de mână, de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul
Evului Mediu, doar bisericile, universitățile și nobilii bogați își permiteau cărți, care erau deseori legate cu lanțuri pentru a preveni furtul lor. Primele cărți foloseau pergament sau piele de vițel pentru pagini, dar ulterior s-au înlocuit cu
hârtie.
Mai târziu în Evul Mediu, cărțile au început să fie produse cu tipărire cu blocuri, unde o imagine în relief a unei întregi pagini era sculptată în lemn, putând fi adăugată cerneală, reproducând mai multe copii ale acelei pagini. Totuși, crearea unei întregi cărți era un proces care cerea mult efort, având nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mână pentru fiecare pagină.

Cea mai veche carte tipărită este
Diamantul Sutra, un text al
Perfecțiunii Înțelepciunii, găsită în
1907 de arheologul Sir
Marc Aurel Stein într-o peșteră lânga Dunhuang, în nord-vestul Chinei, la sfârșit scriind că a fost tipărită la 13 al celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong (adică la
11 mai 868), cu 587 ani înainte de Biblia lui Gutenberg. Actualmente această carte poate fi văzută la
British Library din
Londra.
Inventatorul chinez Pi Sheng a creat o presă mobilă din pământ ars aproximativ în anul
1046, dar nu avem exemple tipărite de la el. Caracterele erau puse într-o tavă unde erau aliniate cu ceară caldă, apoi presa cu o scândură până ajungeau toate la același nivel, iar când ceara se răcea folosea tava de litere pentru a tipări pagini întregi.